Tulburările de Personalitate

Tulburarea paranoidă de personalitate (PPD) este caracterizată prin neîncredere și suspiciozitate generalizată față de ceilalți, chiar și în absența unor dovezi concrete. Persoanele cu PPD pot avea dificultăți în a forma relații strânse și pot fi prea sensibile și reactive la critici sau la aluzii percepute. 

Câteva dintre simptomele comune ale PPD:

1. Neîncredere și suspiciozitate persistentă față de cei din jur (prieteni, familie și străini)

2. Credința că alții complotează împotriva lor, chiar și în absența dovezilor

3. Refuzul de a împărtăși informații personale, din cauza lipsei de încredere în ceilalți 

4. Reticența de a ierta insultele sau rănile percepute, de multe ori imaginate 

5. Resentimente persistente față de cei pe care îi considera responsabili pentru eșecurile lor

6. Hipervigilență și/sau pregătirea pentru atac, aspect care duce la o stare de tensiune permanentă 

7. Inflexibilitate sau gândire rigidă

8. Izolare socială 

Cauzele exacte ale PPD nu sunt pe deplin înțelese, dar cercetările sugerează că o combinație de factori genetici, de mediu și sociali poate contribui la dezvoltarea sa. PPD este de obicei diagnosticată de un profesionist în sănătate mintală printr-o evaluare amănunțită a simptomelor.

Tratamentul pentru PPD include psihoterapie, medicație sau o combinație a ambelor. Psihoterapia poate include terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care ajută în provocarea și modificarea tiparelor de gândire și convingerilor negative despre ceilalți și despre lume. Terapia de grup s-a dovedit a fi, de asemenea, utilă în furnizarea de sprijin social și în deprinderea de abilități interpersonale.

Medicamente, precum antipsihoticele sau antidepresivele pot fi prescrise pentru a ajuta la gestionarea simptomelor de anxietate, depresie sau paranoia. Cu toate acestea, medicamentele nu sunt utilizate de obicei ca unic tratament pentru PPD.

Este important de reținut că persoanele cu PPD pot fi rezistente în a căuta ajutor specializat și pot avea dificultăți în a stabili o relație de încredere, respectiv o alianță terapeutică bună cu profesioniștii din domeniul sănătății mintale. Tratamentul poate avea mai mult succes dacă persoana în cauză este dispusă să accepte consilierea și medicația, pentru a crește complianța la terapie și pentru a dezvolta o relație de încredere cu psihologul său.

Tulburarea de personalitate schizoidă (SPD) este o afecțiune caracterizată printr-un model pervaziv de detașare socială și o gamă limitată de trăiri emoționale. 

Simptomele acestei tulburări de personalitate includ:

1. Lipsa de interes pentru relațiile sociale, sau predispoziția către activități solitare

2. Varietate restrânsă de exprimări afective

3. Dificultate în a arăta emoțiile 

4. Lipsa de plăcere, care însoțește majoritatea activităților

5. Lipsa dorinței de a avea relații apropiate, inclusiv relații sexuale

6.  Detașare emoțională

7. Dificultate de a înțelege expresiile sociale și de a se adecva lor

8. Indiferență față de laude sau critici

9. Lipsa de motivație

Cauza exactă a SPD nu este cunoscută, dar se consideră a fi o asociere de factori genetici, biologici și de mediu. Unele cercetări sugerează că traumele, neglijarea sau abandonul în copilărie, precum și anumite trăsături de personalitate, pot crește riscul de a dezvolta SPD.

Tratamentul implică adesea psihoterapie, precum cea cognitiv-comportamentală. Scopul terapiei este de a ajuta individul să dezvolte relații sociale satisfăcătoare și să își extindă expresia  emoțională. În plus, tratamentul poate include medicamente pentru afecțiuni concomitente (comorbidități), cum ar fi anxietatea sau depresia.

Consilierea psihologică pentru SPD se concentrează adesea pe dezvoltarea abilităților sociale, îmbunătățirea comunicării, creșterea, conștientizarea și exprimarea emoțională. Terapeutul poate ajuta, de asemenea, în identificarea și abordarea oricăror temeri sau nesiguranțe subiacente, care ar putea contribui la izolarea de mediul social.

În general, prognosticul pentru cei cu SPD este pozitiv, dacă urmează un tratament adecvat. Cu toate acestea, deoarece persoanele cu SPD au adesea dificultăți în a căuta tratament din cauza izolării care îi caracterizează, este important ca cecul de sprijin să intervină pentru ca tulburarea să fie abordată din timp, în scopul prevenirii izolării suplimentare și a suferinței emoționale.

Tulburarea de personalitate schizotipală (STPD) este caracterizată printr-un tipar pervaziv de deficite sociale și interpersonale (dificultăți de a forma relații apropiate), distorsiuni cognitive și perceptuale (credințe sau modele de gândire neobișnuite) și comportament excentric. 

Iată câteva simptome asociate cu STPD:

1. Deficiențe sociale și interpersonale: dificultate în formarea de relații apropiate, exprimare emoțională limitată, anxietate socială și auto-izolare.

2. Distorsiuni cognitive și perceptuale: credințe stranii sau gândire magică (care sunt în contradicție cu normele culturale), suspiciune sau paranoia, distorsiuni perceptuale (iluzii sau halucinații), gândire și/sau vorbire bizare.

3. Afect plat, nepotrivit sau restrâns (dificultăți de exprimare a emoțiilor)

4. Comportament excentric: comportament neobișnuit, excentric sau bizar, stil vestimentar extravagant și manierisme idiosincratice (o trăsătură comportamentală specifică, o particularitate fiziologică – spre exemplu, mișcări repetitive ale mâinilor sau ale întregului corp).

5. Idei de referință sau credința că evenimentele sunt legate de sine.

Cauza exactă a STPD este necunoscută, dar cercetările sugerează că o asociere de factori genetici, sociali și de mediu, inclusiv evenimentele traumatizante din copilăria timpurie și istoricul familial de boli mintale pot contribui la prevalența acestei tulburări. De asemenea, studiile sugerează că persoanele cu STPD pot avea o vulnerabilitate biologică în a dezvolta această tulburare, cum ar fi anomalii ale structurii sau funcției creierului.

Tratamentul pentru STPD implică de obicei o combinație de psihoterapie și medicamente, care pot ajuta în gestionarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții. Opțiunile de tratament includ:

• Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) și terapia comportamentală dialectică (DBT), care pot ajuta în abordarea distorsiunilor de gândire și îmbunătățirea abilităților sociale. Persoanele cu STPD au nevoie să învețe noi moduri de gândire și de comportament pentru îmbunătățirea interacțiunilor sociale și reducerea simptomelor. 

• Medicamentele antipsihotice pot fi, de asemenea, prescrise pentru gestionarea simptomelor precum distorsiunile perceptuale sau gândurile paranoice și îmbunătățirea funcționării sociale. 

• Terapia de grup s-a dovedit a fi, de asemenea, benefică pentru reducerea anxietății sociale.

• Antrenamentul abilităților sociale poate dezvolta capacitatea de a forma și menține relații.

Este important de reținut că tratamentul pentru STPD este adesea o provocare, iar persoanele cu această tulburare pot fi rezistente în a căuta sau accepta ajutor. Însă, cu intervenție și spriin adecvat, simptomele devin uțor gestionabile, ducând la o viață împlinită.

Narcisismul este o tulburare de personalitate caracterizată prin sentimente de grandoare, lipsă de empatie pentru ceilalți și de nevoia de a fi admirat, în centrul atenției, sau valorizat dincolo de meritele reale. Oamenii cu trăsături narcisiste manifestă adesea un comportament arogant, se simt îndreptățiți să primească orice și au tendința de a-i exploata pe ceilalți pentru câștigul personal. Ei pot avea, de asemenea, un sentiment fragil al stimei de sine, pentru care necesită validare constantă din social.

Din tabloul clinic fac parte simptome precum:

1. Grandoare: simț exagerat al importanței, al abilităților, realizărilor și talentelor proprii.

2. Nevoia de admirație: nevoie constantă de atenție și validare din partea celorlalți.

3. Lipsa de empatie: incapacitatea de a înțelege sau de a le păsa de sentimentele, nevoile și experiențele celorlalți.

4. Aroganță: atitudine trufașă sau fals îndreptățită, convingerea că este superior altora.

5. Invidie: tendința de a invidia și de a avea resentimente față de alte persoane, care sunt percepute ca având mai mult succes, atenție sau admirație.

6. Privilegii: convingerea că merită tratament special sau recompense.

7. Exploatarea: tendința de a profita de ceilalți pentru câștig personal, fără a ține cont de sentimentele sau de bunăstarea lor.

8. Intoleranță la critică: hipersensibilitate la critică și tendința de a reacționa cu furie sau defensivă.

De remarcat este faptul că nu toate persoanele cu trăsături narcisiste îndeplinesc criteriile de diagnostic pentru tulburarea de personalitate.

Deși nu există o cauză unică a narcisismului, unele cercetări sugerează că acesta poate fi legat de o combinație de factori genetici și de mediu, cum ar fi experiențele nefaste din copilărie (neglijare, abandon, traume), și/sau chiar opusul acestora - lipsa regulilor, răsfățul și laudele excesive.

Narcisismul poate avea consecințe negative atât pentru persoana în cauză, cât și pentru cei din jur. Persoanele cu astfel de trăsături au, în genereal, dificultăți în menținerea relațiilor sănătoase și pot experimenta sentimente cronice de gol interior sau nemulțumire. În plus, comportamentul lor poate fi dăunător și vătămător pentru ceilalți, ducând la relații deteriorate și suferință emoțională.

Tratamentul implică de obicei psihoterapie, cum ar fi cea cognitiv-comportamentală sau psihodinamică, care vizează abordarea problemelor emoționale subiacente și îmbunătățirea abilităților interpersonale. În unele cazuri, medicamentele pot fi utilizate și pentru a trata simptomele asociate. Depresia și anxietatea fac adesea parte din tabloul clinic, iar abordarea acestora nu se poate face fără ameliorarea tulburării de fond.

Tulburarea de personalitate borderline (BPD) se caracterizează prin stări dispoziționale, dificultăți în reglarea emoțiilor, comportament și relații instabile. Persoanele cu BPD se luptă adesea cu emoții intense, impulsivitate ridicată și un sentiment distorsionat al identității de sine. De asemenea, pot avea dificultăți în menținerea unor relații stabile și pot experimenta sentimentul de gol interior, anxietate sau depresie.

Din tabloul clinic al BPD fac parte:

1. Frica intensă de abandon sau de respingere

2. Relații instabile și intense

3. Comportamente impulsive sau la risc

4. Comportament autodistructiv, cum ar fi abuzul de substanțe sau autovătămarea

5. Instabilitate emoțională, inclusiv schimbări bruște de dispoziție, anxietate sau depresie

5. Simț distorsionat al identității de sine, cum ar fi sentimentul de gol interior sau lipsa unui sentiment de sine stabil 

6. Sentimente cronice de singurătate, izolare sau lipsă de valoare

7. Disocierea sau senzația de deconectare de la gândurile sau sentimentele proprii 

Cercetările sugerează că BPD poate fi cauzată de o combinație de factori genetici, de mediu și sociali, iar diagnosticul este stabilit de un profesionist în sănătate mintală, printr-o evaluare amănunțită a simptomelor.

Tratamentul pentru BPD include, de obicei, psihoterapie, medicamente și alte forme de intervenție, cum ar fi terapia de grup sau resursele de self-help. Psihoterapia poate include terapia comportamentală dialectică (DBT), care se concentrează pe deprinderea unor abilități necesare și utile în gestiona emoțiilor și comportamentelor distonice, sau terapia centrată pe schemă, care se adresează imaginii de sine negative sau distorsionate. Medicamente precum antidepresivele sau stabilizatorii de dispoziție pot fi, de asemenea, prescrise pentru a ajuta la gestionarea simptomelor.

Este important de menționat că BPD este o tulburare complexă, care necesită o abordare multidisciplinară și riguroasă, tratament și sprijin adecvat,  pentru a asigura o recuperare optimă și îmbunătățirea calității vieții, atât pentru persoana în cauză, cât și pentru cei apropiați acesteia.

Tulburarea de personalitate antisocială (ASPD) este o afecțiune de sănătate mintală caracterizată printr-un tipar comportamental pervaziv,  caracterizat prin nerespectarea drepturilor celorlalți și  lipsă de empatie sau remușcări. Tulburarea este uneori denumită sociopatie sau psihopatie.

Cauzele ASPD nu sunt bine înțelese, dar cercetările sugerează că atât factorii genetici, cât și factorii de mediu pot contribui la dezvoltarea tulburării. Persoanele cu antecedente familiale de ASPD sau alte afecțiuni de sănătate mintală pot prezenta un risc mai mare de a dezvolta această tulburare. Experiențele traumatice, cum ar fi abuzul sau neglijarea în timpul copilăriei, pot crește, de asemenea, riscul de a dezvolta ASPD.

Simptome ale ASPD sunt:

1. Încălcarea în mod repetat a drepturilor altora, inclusiv minciuna, furtul și manipularea altora pentru câștig personal

2. Lipsa remușcării sau a vinovăției pentru acțiunile care fac rău altora

3. Comportament impulsiv, cum ar fi consumul de droguri, comportamentul sexual riscant sau conducerea nechibzuită

4. Agresivitate, inclusiv fizică și de limbaj

5. Lipsa de grijă pentru siguranța proprie sau a celorlalți

6. Comportament iresponsabil,  incapacitatea de a menține locul de muncă sau de a onora obligațiile financiare

7. Dificultate în formarea și menținerea relațiilor

8. Lipsa de empatie sau preocupare pentru sentimentele sau nevoile altora

ASPD este o afecțiune dificil de tratat, pentru că nu are nici un tratament dedicat. Cu toate acestea, cu intervenție adecvată, unele persoane cu ASPD pot fi capabile să își gestioneze simptomele și să își îmbunătățească calitatea vieții.

Psihoterapia poate ajuta persoanele cu ASPD să își înțeleagă starea și să dezvolte strategii pentru gestionarea simptomelor. Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) poate fi deosebit de eficientă pentru a ajuta persoanele cu ASPD să își schimbe tiparele negative de comportament.

Nu există medicamente special concepute pentru a trata ASPD, dar unele persoane diagnosticate cu această tulburare, pot beneficia de medicație pentru gestionarea simptomelor depresiei sau anxietății.

Terapia de grup poate oferi un mediu de sprijin pentru persoanele cu ASPD, pentru a învăța de la alții care împărtășesc experiențe și provocări similare.

Este important de reținut că multe persoane cu ASPD nu caută tratament, deoarece s-ar putea să nu își perceapă comportamentul ca fiind problematic, sau pot fi rezistente la schimbare.

Tulburarea de personalitate histrionică (HPD) este o afecțiune caracterizată prin trăiri emoționale intense, exagerate și comportament menit să atragă atenția. Persoanele cu HPD simt adesea dorința copleșitoare de a fi remarcate și pot folosi un comportament dramatic, extravagant sau seducător pentru a obține acest lucru. De asemenea, pot fi prea sensibili la critici sau respingeri.

Fac parte din tabloul clinic:

1. Căutarea atenției

2. Comportament dramatic și emoțional

3. Emoții superficiale

4. Seducția sexuală

5. Comportament inadecvat

6. Instabilitate emoțională 

7. Sensibilitate exagerată la critici sau dezaprobări

8. Sugestibilitate ridicată 

9. Dificultate în menținerea relațiilor

10. Nevoia de securizare și aprobare constantă

Cauza exactă a HPD este necunoscută, dar se consideră a fi rezultatul combinației dintre factori genetici și de mediu. Persoanele cu HPD posibil să fi suferit de neglijare sau abuz emoțional în timpul copilăriei, ceea ce duce la dezvoltarea unor mecanisme de apărare dezadaptative. În plus, unele studii au sugerat că ar putea exista o legătură între HPD și  neurochimia cerebrală.

Tratamentul pentru HPD implică, de obicei, psihoterapia (psihodinamică sau cognitiv-comportamentală), care poate ajuta în identificarea și înlocuirea modelelor dezadaptative de comportament și gândire. Medicamente precum antidepresivele sau anxioliticele pot fi, de asemenea, prescrise în unele cazuri. Cu toate acestea, nu există un medicament specific pentru tratamentul HPD, tratament care poate dura câțiva ani, iar persoanele în cauză au nevoie de sprijin și intervenție continuă pentru a-și gestiona simptomele.